Dragomir: „Ar trebui să piardă ambele echipe** cu 0-3!”

Dragomir:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dumitru Dragomir a înfierat atitudinea xenofobă a suporterilor de la derby-ul Steaua – Rapid și a spus că, deși nu se poate, ambele echipe ar trebui să piardă meciul la masa verde pentru scandările fanilor.

"Aceste manifestări xenofobe ar trebui aspru sancționate, alături de liderii de galerie care instigă la ele! Ar fi trebuit să piardă amândouă echipele cu 0-3, că toți au avut manifestări xenofobe! Jandarmii au prins o jurnalistă falsă care avea petarde în geantă! Cum se poate așa ceva? Era din galeria Rapidului", a explicat Dragomir la telesport.

Acesta a lăudat apoi munca lui Viorel Hizo în cele câteva etape de când a fost instalat pe banca tehnică a giuleștenilor, acestea fiind roadele unei alegeri potrivite a patronului George Copos. "Hizo e ambițios, harnic și a trezit Rapidul în lupta pentru o cupă europeană. Nu l-am văzut pe Copos. Dar uitați că a făcut în așa fel ca Rapidul să joace în Europa. Eu am de 20 de ani meci cu Copos, dar nu pot să nu-i recunosc meritele. Steaua e foarte aproape să piardă și Cupa UEFA", a mai spus șeful LPF la finalul partidei dintre Steaua și Rapid.

Rapidul a reușit să învingă Steaua în această seară, cu scorul de 2-1, golurile fiind marcate de Spadacio (dublă) pentru oaspeți și Kapetanos pentru gazde.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o…
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"West Ham". Becali, ofertă să cumpere un club de mare tradiţie din Anglia. Suma uriaşă pusă pe masă în urmă…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Câţi bani i-a putut plăti Dan Şucu fostei soţii: A fost extrem de generos! Suma uriaşă scoasă din conturi de milionarul român
Câţi bani i-a putut plăti Dan Şucu fostei soţii: A fost extrem de generos! Suma uriaşă scoasă din conturi de…
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Adevărul despre moartea soților Ceaușescu. Cine a decis să fie judecat și împușcat pe loc (VIDEO)
Adevărul despre moartea soților Ceaușescu. Cine a decis să fie judecat și împușcat pe loc (VIDEO)
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×